Cap 12 - Lie , truth and life

~Bpov~

Aş vrea să cunosc adevărul , dar minciuna este mult prea îndrăgostită de sufletul meu tânăr , de vulnerabilitatea mea . Secundele trec pe lânga noi , dar nu le vedem , durerea o simţim , e evidentă , dar rămâne pentru totdeauna .Dacă lacrima e sărată , iar zâmbetul e dulce , inocent , viaţa cum e ? Aceasta le are pe amândouă , le îmbină tenace , elegant , le lasă să se lupte pentru dominaţie , să se frângă într-o singură fiinţă .

Eu sunt doar spectatorul palpitat ce traieşte fiecare clipă , lăsându-se în voia destinului , eşuând lamentabil în îndrăzneaţa încercare de a schimba viitorul . Mulţi spun că trăim doar in prezent ... greşit ! Trăim în prezent şi trecut imaginându-ne viitorul . Amintirea face legătura dintre lumi , vina va face parte din viitor , inocenţa fiind de mult înecată fără milă in trecut .

Eşti la graniţa dintre iad şi infern , ce alegi ? Te gândeşti o clipa şi îţi spui că e acelaşi lucru deci nu contează . Greşit ! Alege raiul , luptă pentru tine , dacă ai aripi , zboară , daca iţi sunt rănite , aleargă , dar niciodată nu te opri . Taie şi spintecă în trecut , îngroapă-l în uitare şi promite-ţi în prezent că va fi mai bine .

Sentimentul dezolant atunci când te uiţi pierdut la orizont punându-ţi întrebarea dacă mai trăieşti e imperceptibil . Şi dacă o faci , atunci pentru ce ? Întrezăreşti o silueta ceţoasă ce iţi întinde mâna ducându-te pe culmea cea mai înaltă a vieţii, făcându-te să cunoşti adevărata ta menire . Închizi ochii împlinit şi te trezeşti într-un peisaj nou , complet străin ochilor tăi curioşi , ademenindu-te încet către dezamăgire şi dispreţ .

Visul se termină şi începe realitatea , lacrima dispare şi apare zâmbetul , întinzi mâna blând şi o retragi violent . Ne naştem şi murim cu aceaşi întrebare încrestată în minte ; de ce ? Mă învârt în jurul realului ca o nebună , vreau să pătrund în ficţiune , să am o lume a mea , să pot zbura si uita de ... tine .

Atâtea vorbe dulci , atingeri patimaşe si dorinţa mistuită de iubire . Iubire , ce cuvânt complicat , nu ? E nevoie de mult prea multe pentru a o păstra vie , pentru ca jeraticul încrederii să mai tină încă lipite două suflete ameţite de cuvinte . Când există secrete , există neîncredere şi nesiguranţă , apare fisura prin care pătrunde egoismul . Apoi, înainte să deschizi ochii , ai întors spatele celui mai binevoitor sentiment . Închizi trecutul într-o cutie , contruieşti ziduri de nepăsare , afişezi măşti de nepătruns şi înainte să închizi ochii la loc , nu mai e cuvântul „eu” cel ce te caracterizează .

Îndepărtezi necunoscutul din cale , îţi faci loc prin lume dând din mâini , uitându-te arzător şi blestemând ziua în care ai fost prea aburit de promisiuni si idealuri , nemăsurând lungimea adevărului . Ţi-e dor ? Să nu iţi fie ! TU ai făcut asta , înghite de două ori în sec şi trimite-te în agonie cedând locul tău cuiva care îl merită . Fă-te nevăzut în întuneric şi păndeşte din umbră momentul răzbunării , imaginează-ţi gustul dulce al triumfului şi încheierea misiunii tale pe pământ .

Vrei să laşi ceva în urmă ? Lasă egoismul , setea inuman de crudă pentru durere . Uită-te apoi cum e îmblânzită încet , cum ochiul criminal devine inocent , cum mâinile încleştate ce zdrobeau în aşchii subţiri lemnul dur de brad ajunge să îl şlefuiască .

Dacă vrei să şti adevărul , spune-l prima dată pe al tău .Viaţa nu e o poveste , dar povestea poate fi o realitate ...

Am închis jurnalul cu o bufnitură accentuată , trecându-mi mâna leneş prin părul meu uleios de la aerul îmbibat parcă în unt topit . O esenţa ciudată îmi cuprindea simţurile , o stare de somnolenţă anormală mă acapa cu paşi mărunţi .

Insignifianţa cuvintelor crestate cu atâta înverşunare pe o peliculă subţire , imaculată, îmi înconjurau mintea . De unde au izvorât şi de ce nu le-am lăsat să se piardă în uitare ?

O singură frază dintr-un întreg fără sens mă înebunea ; „Dacă vrei să şti adevărul , spune-l prima dată pe al tău” . Ştiam la ce se referă , curiozitatea mă măcina de câteva zile , vroiam să ştiu cu orice preţ ce s-a întâmplat , povestea întreagă , nu un rezumat neîngrijit spus la repezeală .

Am luat cu o mână tremurândă o cutie ce se presupunea că e lucioasă , acoperită cu un strat considerabil de praf . Lacătul , de mult stricat , atârna la fel ca şi un pandantiv pe un lanţişor ruginit . Am suflat o clipă , aproape inecându-mă de la atâta praf statut , trecându-mi încet mâna peste suprafaţa decojită de deasupra . Am închis ochii , luând o gură sănătoasă de aer şi am deschis cutia cu un scârţâit scurt . După câteva clipe pustii am lăsat nişte raze timide să îmi învaluie pupilele dilatate în anticipaţie . Mi-am lăsat privirea în jos , rămânând blocată , totul învârtindu-se haotic într-o horă de foc . La suprafaţă era o poză animată , cu trei persoane zâmbereţe ţinându-se de mână . Familia perfectă... O lacrimă pură , contură sentimentul indispensabil al dorului , al regretului .

Am auzit cheia întoarsa leneş în broasca şi paşi apăsaţi urcând scarile . Mi-am şters cu încheietura mâinii lacrima fugară şi am închis cutia în grabă .

M-am ridicat de pe canapea în momentul în care uşa camerei se deschise , Edward uitându-se încurcat la mine , realizând ciudata schimbare a dispoziţiei . Fără ca alte cuvinte să fie rostite, am înşfăcat cutia plăpândă de pe covertură.

- Urmează-mă ! Am murmurat sec , trecând absentă pe lângă el .

Ajunsă în miezul lumii mele , înconjurată de staturile fantomatice ale crengilor ce se lăsau greoaie aproape pe pământ , am rămas întoarsă cu spatele , privirea fiind concentrată într-un punct neclar , cutia parcă curgându-mi printre degete,căzând zgomotos pe pământ .

- Şti , mă gândesc încă şi acum cum am ajuns aici ... Am început amar , un chicot jalnic scăpându-mi printre buze . Nu am primit în schimb niciun răspuns la replica mea masochistă . Pentru că asta eram , îmi curgea prin vene , ştiam cu fiecare clipire că va durea .

- Acum aproximativ 3 ani şi jumătate stăteam tot aici , diferenţa e că viaţa mea nu avea atât de multe accente dramatice . M-am întors apoi , privindu-l direct în ochi în timp ce continuam .

- O simplă seară festivă de duminică... ziua mea de naştere ... Împlineam 13 ani , dar eram aşa o copilă . Aveam un suflet inocent, infantil şi pur , un zâmbet adorabil ... nu ştiam ce e aia viaţă . Un zâmbet schimonosit mi se lăţi pe fată la amintirea acelei „eu”.

- Au plecat toţi invitatii şi, frântă de oboseală , m-am aşezat la adăpostul somului . M-am trezit buimacă în mijlocul nopţii , cu gâtul uscat , aveam nevoie urgent de un pahar sănătos de apă . Dar era întuneric şi îmi era frică să păşesc singură prin el . Am auzit apoi câteva bubuituri uşoare de la parter şi am crezut că e tata . Da , vezi să nu ...

Deja nu mai vedeam nimic altceva decât plăsmuirea propriei amintiri . Eram prezentă fizic şi emoţional , privind totul tăcut , retrăind fiecare sentiment contradictoriu şi bulversant .

- Prinzând curaj , bănuind că tata e în bucătărie , am coborât tiptil pe scări . Abia atunci mi-am dat seama că m-am înselat şi din momentul în care am văzut cele trei siluete negre, a început coşmarul . Un ţipat ascuţit îmi scăpă printre buzele crezute pecetluite, începând dezastrul . O avalanşă de mişcări bruşte , ţipete şi lovituri , terminate într-un sfârşit cu două trupuri îngheţate pe vecie . Am încercat la un moment dat să fug , însă unul dintre ei mă prinse de gluga bluzei trântindu-mă violent de perete . Simţeam sângele prelungindu-se pe suprafaţa dreaptă a peretelui ajungând să îmi mânjească palma , o ameţeală puternică cuprinzându-mă în acelaşi timp . Ambii parinţi mi-au venit numaidecât în ajutor rostind la unison un ultim cuvânt ; Fugi ! Fără să mă gândesc de două ori, am luat-o la goană , urmarită îndeaproape de cei trei . Am ajuns rapid în pădure afundându-mă în necunoscutul ei . Am auzit o voce răguşita în goana mea nebună, din spate, ce murmură printre cântecul nocturn al greierilor „ Las-o, şi aşa nu va mai ieşi de acolo ...”. Cinci zile am stat izolată , tremurând violent , hrănindu-mă doar cu amintirea acelei seri ... Vocea mi s-a stins brusc , picioarele mi se înmuiau cu fiecare secundă ameninţănd să cedeze , dar am continuat .

- Am aflat mai târziu că rudele , după aflarea „marii” veşti ,s-au mutat din ţară , unii crezând că eu am fost răpită sau chiar moartă , dar nici unul nu a acţionat . Am încheiat la final pe un ton tremurat , stins , plecând capul într-o parte ,o afurisită de lacrimă dându-mi de gol emoţia .

- Cum te-ai descurcat ? Mă intrebă o voce suavă , blândă dar lipsită de obişnuita notă de compătimire . În sfarşit cineva care mă poate privi în ochi fără a izbucni în plâns în orice moment spunându-mi cu milă un „Îmi pare rău” la întâmplare .

- Păi , m-am întors apoi nenorocită , intrând în casă pe fereastră ,trăind cu teama în suflet şi lacrima pe obraz . Bani aveam oricum , cred că în fiecare bancă existentă pe continent era un cont deschis de răposatul meu tată ... În rest , am învăţat , viaţa m-a călit repede şi brutal ... Am dat indiferentă din umeri lovind cu piciorul o pietricica ce se sfărâmă într-un praf mărunt şi înşelător , lăsându-se dusă de adiere . O distrugere a dus la ceva nou , mai palpitant şi periculos decât statul între o grămadă de frunze .

- De ce nu ai căutat pe cineva care să te ajute , să îţi fie alături ? De ce nu ţi-ai contactat familia ?

- Nu am nevoie de nimeni , Edward . Nu am încredere nici în familie şi tu îmi ceri să caut printre străini misterioşi şi înşelători un tovarăş de viaţă ... Am pufnit parcă isteric , luând o expresie scârbită .

- Ei bine , nu tocmai un străin ... Adăugă pe un ton scăzut , insinuant . Am deschis gura pentru a mai debita vreo prostie , dar am închis-o la loc dându-mi seama că nu mai e nimic de zis .

- La ce te gandeşti ? L-am citat din ziua precedentă , privindu-l curioasă cum se pierdea pe nu ştiu ce planetă nedescoperită oficial .

- La tot şi în acelaşi timp la nimic . Bun , deja mă simţeam ca pe un platou la mâna a doua repetând o scenă penibilă . Mă gândeam la viaţă , la destin , menire şi importanţă . Mă gândeam cum aş putea să schimb un viitor pe care nici nu îl cunosc şi să am totuşi satisfacţia ştiind sigur că am facut-o . Bine , de fapt ce vreau să zic este că mă gândesc la Alice , doar că am spus-o mai poetic ...

- Drăguţ joc de cuvinte . Am şoptit interactiv , începând să îmi frec palmele preocupată .

- Ăsta nu e un joc , Bella ! Mă uimi intensitatea cu care rosti cuvintele , făcându-mă să tresar o clipa .

- Studiez zi şi noapte , aprofundez fiecare cuvinţel spus de Carliste , citesc suplimentar , aplic , extersez , mă epuizez complet , nu mai dorm deloc şi tot nu găsesc ceva similar cu situaţia surorii mele . I-am povestit lui Carliste pe ocolite , presupunând că am auzit un caz neelucidat , iar acesta se uită la mine îngândurat spunând că un astfel de caz ar fi o reală provocare chiar şi pentru el . Nu întelegi ca pe zi ce trece îmi pierd speranţa , o dau dracului pe ea şi pe toată lumea ! Incepu să se precipite gesticulând neîncetat prin aer , lacrimi violente părăsindu-i ochii îndureraţi . Se trânti la un moment dat la baza unui copac reprimându-şi suspinele . M-am apropiat împiedicat şi am întins mâna către părul lui mătăsos şi , ca de obicei , dezordonat , măngâindu-l sfios . Îl simţeam cum se relaxează , exact cum o facu şi la spital . M-am aşezat apoi lângă el , aşezându-i capul pe umărul meu , continuând să îi alin durerea . Pentru că era singura persoană de care chiar îmi păsa ...

---------

Nici acum nu îmi vine sa cred că am scris cu diactritice :O . Pentru mine e „minisiunea imposibilă” , totura iadului :)) . Şi totuşi am reşit într-un final . De trei capitole mă străduiesc să scriu aşa , mii de scuze pentru eventualele greşeli .
Ştiţi de ce mi-am dat seama ? Inspiraţia mea ori e afurisita ori e proasta :))) . Vine aproape tot timpul seara , exact când vine mama cu „Închide-o pe Silver (laptop-ul meu :)) ) si culcă-te !”. Sau vine atunci când am de făcut ceva ce nu poate fi amânat sau când nu am acces la laptop . Şi atunci când vine într-un moment să zic aşa prielnic , vine pentru ficul greşit :)) . Ce i-am făcut de mă urăşte aşa ? :|

Dupa cum vedeţi am pus sus şi un poll să văd şi eu cam ce parere aveţi voi despre acest fic , nu numai cei care lasă comm (:X)... Va mulţumesc mult !!!Având în vedere că am primit şi unul care mi-a demostrat că cineva e de părere ca nu prea le am cu scrisul am încercat să aleg cuvintele cu mai multă grijă , sper că a ieşit ceva mai bine ... :D .

În legătură cu cel/cea care a votat la ultima obţiune , (dacă va vedea asta) , aş vrea să îi comunic scuzele mele pentru că i-a pierdut timpul cu ceva care nu i-a făcut placere . Nu scriu ca să le placă tuturor , sunt mai realistă de atât , nici măcar în imaginaţia mea nu toata lumea e „exalată” când postez un capitol nou . Şi încă ceva , chiar dacă zici că nu merită să îl continui , eu tot o fac chiar daca poate nu e un lucru bun :)) . Nu m-am supărat sa ştiţi , am cerut părere sinceră şi asta vreau să primesc .

Sper să vă placă acest capitol , povestea Bellei nu ştiu cât de bine mi-a ieşit şi sper că nu v-am plictisit cu „creaţia” de la început... Aştept păreri , asta include şi critici >:) !!!

Având în vedere că plec la mare , sunt pe drumuri minim 2 săptămâni , asta înseamnă o pauza forţată . Nu mă urâţi , ok ?Eu nu vreau să plec , pe bune ! Nici nu am plecat şi deja visez la clipa în care postez cap 13 (8->) . Scrisul nu e o obligaţie la mine , e necesitate , nevoie ...
Read , Enjoy and Comm !!!

Kisses ,
Dyana :*:*>:D<>:D<