Cap 6 – Life hates me ... or not ?!

~Bpov~
Nu m-am uitat nici o clipa inapoi , ar fi amplificat de o mie de ori durerea sufocanta ce ma apasa si pe care o simteam prezenta in mine cu fiecare pas , fiecare lacrima, tot mai intens. Un singur lucru regretam , ca am lasat sa se intample asta ...
Nu pare un lucru pentru care sa ma consum , sa imi pese catusi de putin ? Teoretic nu ! Dar in sufletul meu era singurul adevar si era unul crunt si dureros. Asa e , nu stiam multe despre el si nu am petrecut o viata de om sa il cunosc mai bine , dar imi pasa. Din ultimii doi ani Edward fu singurul care imi asculta si putinele vorbe ce le-am avut de spus , dadea atentie si micului gest ce il faceam, imi demonstra ca nu sunt singura , ca mai este o sansa . Aveam de gand sa accept ajutorul lui nerostit , dar pana am deschis ochii mai larg si am vazut adevarul . Nu se putea , eu nu puteam avea pe nimeni in jur , am fost creata ca singurul prieten si dusman sa fiu eu insami ... apoi urma un scris indescifrabil , cu cerneala intinsa pe jumatate din pagina , din cauza lacrimilor, in care mi-am destainuit framantarile acum 3 zile .
Nu era un jurnal , erau o gramada de foi goale, dar scrise , cu nimic important , dar trebuiau tinute la adapost. Gaseai cate una in fiecare coltisor , aruncate aiurea ,de ma impiedicam la fiecare pas de ele. Cine ma mai intelege ? Intrebare capcana...
Ma uitam pe fereastra acum , priveam padurea mea draga , de o saptamana nu am mai pus piciorul in ea si asta ma sfasia la propriu... Evitam cat ma tineau puterile sa mai fac aceasi greseala , vroiam sa ma tin la distanta chiar si de mine daca se putea .
Eram prea sensibila , cel mai mic incident ,absolut orice ma putea face sa sufar . Aceasta era dovada vietii mele , ramasitele adevaratei persoane din mine ,cea care s-a spart , cioburile imprastiindu-se in locuri unde nici gandul nu poate patrunde , in intuneric.
Acesti patru pereti deveneau cu fiecare zi tot mai insuportabili , parca se strageau tot mai aproape vrand sa ma inghita.
- Nu mai suport ! Am urlat din toate puterile si am trantit lampa de pe noptiera , aceasta lovind peretele si accentuand haosul din jur. Inca un minut si inebuneam daca nu ieseam putin de aici, asa ca am alergat repede afara , dar , uitand de prezenta scarilor am cazut , rostogolindu-ma pana jos .
Cand am ajuns pe o suprafata plana nu mai simteam nimic din ce se presupunea ca face parte din corpul meu . Dupa scurtul moment de amorteala eram capabila sa ma misc din nou , dar intepaturile puternice ma impiedicau sa gandesc rational . Inainte sa cad in bratele inconstientei am putut simti mirosul apasator de sange , de undeva din apropiere. Apoi s-a rupt firul tuturor framantarilor , a fericirii , a tristetii , sperantei si dezdanejdii ... totul devenind praf intr-o fractiune de secunda .

~Epov~
O saptamana ! Nu imi vine sa cred ca am lasat-o sa plece , ca nu am reactionat imediat ce am realizat ce se intampla . Dar nu , eu am stat ca prostul si m-am uitat . Nici Alice nu a mai dat vreun semn pozitiv de atunci.
Ma plimbam toata ziua prin padure , cautand-o cu speranta ca nu va putea sta departe prea mult de acest loc special pentru ea. Dar in fiecare zi acelasi rezultat , aceleasi concluzii , aceleasi probleme , aceleasi dezamagiri . Era o rutina cu care nu ma puteam obisnui . Odata ce mi-am pus in cap asta , nu mi-o mai scoate nici naiba . Da , incapatanarea ma caracterizeaza complet nu am ce-i face.
Am fost atat de incordat tot acest timp , parca ceva ma tot oprea asupra aceluiasi subiect omniprezent . Asteptam si acum , respiram sacadat ,iar ochii mi se incetosau incet , parca vrand sa formeze singuri imaginea ei . Insuportabilitate ... era cuvantul ce cuprindea intreaga mea fiinta si situatie . Imi petreceam intreaga zi si noapte afara din casa ,desi stiind ca nu era bine . Intotdeauna imi spuneam ca poate maine , dar daca maine nu mai vine niciodata ... Uneori limbi straine sunt si gandurile noastre , sentimentele , totul din jur si ne trezim ca nu mai intelegem nimic .
Ajungeam la concluzia ca ideile mele „geniale” au fost jalnice si timpul acordat lor au fost alte secunde pierdute , trecute pe langa noi odata cu vantul , purtandu-le pe cursul firesc , mai departe . Nu pot descrie aspectul dezolant din interior , dar vinovatia stiu sigur ca era prezenta, ducandu-ma incet, dar sigur pe culmile disperarii.
Trebuie sa fac ceva ! aceste patru mici si simple cuvinte faceau un adevarat haos in capul meu . Nu puteam face o miscare oricat de scurta fara sa ma sagete inca odata aceasta strigare disperata , secata de puteri , care urla cu toata intensitatea de care era in stare. Odata spuneam ca daca eu nu am atins fericirea deplina de ce trebuie sa ingreunez vietile celorlalti si asa complicate ? , acum ma autoadaugam si pe mine in tipar . Singurul lucru care imi ingreuna existenta era constiinta , care imi apartine, deci, prin urmare ... eu.
Atat a fost ! Gata ! Stop ! Inca un gand si imi pierd si urma de ratiune ce a mai ramas . Ce faceam eu nu se putea numi mers sau plimbare , ci mai degraba fuga , de mine insumi ?! Suna cam ciudat ce-i drept ... Treceam pe langa case , cladiri , pe alei , trotuare ,drumuri marginase, cine le mai tine socoteala ? Tot „mergand” la fel de „incet” , cu picioarele miscandu-se intr-un ritm alert , m-am impiedicat la un moment dat de ...ceva , desi habar nu am in ce consta acel „ceva” . Nu eram niciodata impleticit sau incurcat in ce privea deplasarea , dar tinand cont de starea mea psihica era acceptata si aceasta abatere.
Asa , m-am ridicat alene , linistindu-ma mental „ Bun Edward , fiecare pas pe rand , incetisor.” , ma comportam de parca acum invatam sa umblu. Doamne rau am ajuns ! Aducandu-mi aminte ca ultima data aveam o oarecare cantitate de demnitate am ridicat capul sus , mi-am intreptat spatele si am vazut ... o casa . Dupa aspect parea proprietatea unei familii instarite , era eleganta , cu o nota de originalitate pe alocuri . Pe usa principala scria mare si autoritar „ Fam.Charlie Swan” , mi se parea cunoscut numele , dar dupa atata timp ce absenta sfantul mai stie cine era respectivul .
Ah ce ma doare capul ! Mi-am dus in acelasi timp mana la ceafa , incercand sa opresc inevitabilul , sa imi bubuie . M-am asezat din reflex jos, pe primele scari din fata casei „respectivului” anonim , masandu-mi incet dar ritmic tampla , incercand toate metodele care nu implicau pilule mici si scarboase pentru a-mi diminua durerea brusca si puternica de cap . Am spus mai devreme ca incep sa cred in hazard si ca totul se intampla cu un scop , ei bine , asta a fost facuta pentru a ma inebuni pe mine la propriu . Ah nu mai suport ! Insa , in acelasi timp in care am gandit propozitia un sunet puternic se auzi din interiorul casei . Crezand ca am fost descoperit stand ca un vagabond in fata casei asteptand pomana ( pentru ca altfel nu aveam cum sa arat ) m-am ridicat impacientat si, bineinteles , am luat-o la fuga .
Nemaitinandu-ma picioarele , nici nu am trecut bine coltul si m-am asezat din nou jos , de data aceasta pe o banca de langa casa familiei ... Carliste Cullen . De astia chiar nu am auzit ...
Dupa sperietura de dinainte si capul a uitat sa ma mai doara . Astazi viata chiar isi bate joc de mine ! am inceput eu monologul interior . Printre alte prostii ce se invalmaseau prin putinul spatiu din cap, am realizat ceva important , „ Imi trebuie o ocupatie care sa ma distraga de la tot , sa revin din nou in tiparul firesc al lucrurilor !”
Mi-a luat ceva timp pana am cantarit toate variantele , facand un sondaj virtual la care vota cine vroia , constiinta , ratiunea , subconstientul , era un adevarat meeting pe acolo . Pana la urma m-am hotarat , voi reincepe scoala ! Mai devreme sau mai tarziu trebuia luata si aceasta decizie si cum era un moment prielnic , de ce nu ?
Mai hotarat ca niciodata, m-am ridicat , vrand sa rezolv toate formalitatile chiar acum , sa pot incepe cat mai devreme studiile .
Liceul era tot acolo , in celalalt capat al acestui minuscul si banal oras asa ca am ajuns intr-un timp record . Dupa umpic de ratacit printre caldirile scolii am descoperit si unde era secretariatul , mai exact in mijloc . Am batut respectuos la usa , iar dupa acord am intrat mladios , cu pasi siguri, inauntru.
- Buna ziua ! am salutat scurt , dar cald , nevrand sa fac o impresie proasta .
- Buna ziua ! Cu ce te pot ajuta ? Secretara era cam de varsta a doua si, mi se pare mie sau imi facea ochi dulci ? Ma rog ...
- As dori sa ma inscriu la aceasta scoala daca se poate , desigur . Cat urasc formalitatile si dulcegariile de genul asta . Mai ca imi venea sa imi dau ochii peste cap in fata doamnei la cat de patetic sunau propozitiile rostite de mine.
O anunta pe directoare de prezenta mea, dupa care ma pofti inauntru . Era un birou elegand , cald , aranjat dupa stilul vechi , unde te puteai simti comod , nu stresat ca in alte situatii .
- Buna tinere! Ia un loc, te rog ! Cu ce te pot ajuta ? Alte fraze nu mai stiu femeile astea ?
M-am asezat pe un scaun din fata biroului dupa care am repetat motivul pentru care ma aflu acolo . Amabila , mi-a inmanat niste formulare de inscriere , dovada ca am facut o impresie buna . Tot completand infinitatea de hartii , ochii mi-au sarit pe un teanc de teste si tot odata pe numele scris pe prima foaie : Bella Swan. Nu pot de cred ! Cineva chiar ma iubeste acolo sus ! Multumesc Doamne ! Imi venea sa sar pana in tavan si inapoi, dar as cam strica lucrurile de pe aici , iar doamna e chiar de treaba . Numai sa scap mai repede de aici ... Da , cum sa nu ! Imi spuse ironica o voce de undeva de prin spatele mintii .
Era vreo opt si jumatate cand am iesit de pe usa secretariatului si , desi nu ma puteam duce astazi , maine la prima ora imi voi face subita aparitie la usa Bellei .
M-am intors acasa cu o stare vizibil euforica , am pupat-o pe Alice dulce pe obraz dupa care am asezat-o pe un scaun in fata semiunui , unde planuiam sa fac un mic foc .
Am adus lemnele , tot ce trebuia si cu cel mai mic efort, l-am aprins . Flacarile mocneau in continuu , ardeau de invidie , raspandeau caldura de ura si iti uimea ochii de suparare . Era minunat !
Pe cand sa ma asez si eu jos , am observat ochii lui Alice atintiti fix catre mine , cu o expresie terifianta pe fata .
- Caut-o ! Pana nu e prea tarziu ...
Striga fiecare cuvant clar , facand tot posibilul sa ma determine sa o cred . De data aceasta eu eram cel terifiat , ea reintorcandu-se in neant . Trebuie sa ma duc , trebuie sa o cred , trebuie sa ascult de toate acestea ! Ma incurajam eu mental si , inainte sa imi dau seama, alergam disperat , cu toata viteza omeneasca , incercand sa nimeresc drumul de mai devreme prin intuneric . Am ajuns cat ai clipi si fara a ma gandi la consecinte , la nimic , eram inauntru ,imobilizat de imaginea din fata ochilor ... Doamne Dumnezeule !

-------
Here you go !!!stiu ca aparut cu o micuta intarziere , sorry  ,dar acum dau ultimele teste si nu vreau sa stric ce am muncit un an intreg  . Dar cap.6 e aici si ne-am inteles foarte bine :)) .
Nu am fost prea multumita de numarul de comentarii de la capitolul anterior  , stiu ca puteti mai mult ;) . Asa ca prupun ceva , haide sa ajungem la 15 comentarii (stiu ca e posibil ;;) ), asa pentru mine si pentru cat mai multe capitole de acum in colo ... Nu imi trebuie nimic kilometric , spuneti ceea ce simtiti cu adevarat , parerea sincera, fara rezerve :) . BIG KISSES !!!!!!! :*:*:*>:D<>:D<>:D<
Melodii de inspiratie : Plumb – Cut ( stiu ca am pus-o si la capitolul precedent ,dar e facuta pentru mine si acest fic , ma inspira de fiecare data :D ) si cea de la inceput :D .