Cap 8 - Nightmare and "Dear diary,..."

~Epov~

Mi-am pus incet capul pe perna , obosit de atata mister , de atata suferinta si durere . Lacrimile nu mai existau , erau pierdute intr-un alt univers , intr-un colt al meu pe care nu stiam ca il am . Toata fiinta mea avea nevoie de ceva , simteam asta cu fiecare gura de aer , cu fiecare clipire , dar misterul invaluia in bratele lui cetoase si invincibile si aceasta problema .

Ma zvarcoleam incontinuu printre cearsafurile si paturile fara sfarsit si ma pierdeam incercand sa gasesc ceva ce nu exista . Alergam in cerc intr-o camera goala , alba , eram blocat si cautam fara oprire usa care se putea ascunde la fiecare pas si care ma putea duce acasa . Eram innebunit , nu mai gandeam normal , miscam mainile exasperat fara sa vreau si inchid ochii dintr-o data , involuntar .

Simteam un miros sufocant si apasator ... fum . Din instinct , am deschis violent ochii si am realizat ca eram inconjurat de foc . Cat vedeai cu ochii flacari imense mocneau cu o ura de nedescris , setea de razbunare subliniind-o fiecare pocnitura asurzitoare . Vroiam sa fug , sa fac orice numai sa nu stau asteptand sa ma fac nevazut printre ele . Dar eram prins in loc , lanturi ruginite tinandu-ma prizonier in stransoarea lor indestructibila . Ma zbateam ca leul in cusca , ca mielul la sacrificiu si , sleit intr-un final de puteri , cand in genunchi infrant de soarta.

Fumul ma bulversa , imi incetosa privirea si mintea , pana cand o lumina orbitoare si un vant cald , parfumat ma invalui pe deplin . Nu mai era nimic in jur , doar un cer senin , intruchipand speranta zilei de maine si o silueta luminoasa , vie ... un inger . Statea cu spatele la mine , nemiscat , avea un par lung , ciocolatiu , bizar de familiar . Am facut un pas sovaitor in fata , dar incepu sa fuga neintrerupt , usor micsorandu-se in orizont . Am incercat sa tin pasul , sa o ajung din urma , dar m-am trezit trantit la pamant de un vant salbatic .

- Stai ! am strigat chinuit si am simtit in acelasi timp o durere in moalele capului . Cazusem din pat ...

M-am ridicat intrigat de pe jos , confuz din pricina unei astfel de nopti ... ciudate ?! Cam putin spus intr-o astfel de situatie , avand in vedere circumstantele. Nu am mai avut nici macar un vis de ceva vreme , cu atat mai putin unul atat de misterios , bine , poate nu e cuvantul cel mai potrivit totusi ...

Daca tot am inceput sa cred in hazard , ce-ar fi daca as crede si in vise ? Si asa mi se pare ca mai nou traiesc intr-un univers pararel cu viata . Indiferent daca as crede sau nu , tot ce inteleg eu , indiferent pe ce parte l-as analiza , inseamna ca nu sunt cu toate-acasa .

Incercand sa trec cu vederea ce s-a intamplat o noapte intreaga , si subliniez , incercand , m-am imbracat lejer cu o pereche de blugi de un albastru inchis si o bluza verde , pe gat , care se asorta cu ochii mei spalaciti .

Am verificat-o pe Alice , care dormea linistita ca de obicei , apoi am iesit pe usa principala , indreptandu-ma catre spital cu o durere „decenta” de cap din cauza cazaturii de dimineata .

~Bpov~

M-am trezit foarte devreme , simtindu-ma odihnita dupa atata dormit , dar cu intepaturi mici si scurte care imi brazdau constant trupul.

Fara ca macar sa imi dau seama , am inceput sa ma gandesc la ziua de ieri .

*Flashback*

M-am trezit buimaca , neputand sa misc nici un muschi , intr-o camera complet alba , mirosind a spital . Oh Doamne ! Oh nu !

Initial crezusem ca am murit ... Dar daca era asa nu as fi avut ace si tuburi tot la 5 centimentrii pe ambele brate si aparate care sa ticaie pana te inebunesc . Plus , sa nu uitam „parfumul imbietor” care imi provoca un profund dezgust si greata.

Toate acestea alcatuiam un fel de picatura chinezeasca , sau japoneza . Oh , cui ii pasa ? Cert e ca , incet dar sigur , iti pierdeai mintile . Imi aminteam cum am cazut pe scari si mirosul de sange care , acum , stiam ca era al meu , dar ceea ce nu imi puteam explica era cum am ajuns acolo . Aveam nevoie de explicatii si ceva imi spunea ca o anume persoana are clar legatura cu asta , Edward .

Sub efectul ametitor al medicamentelor si panica de moment ce ma stapani brusc incepusem sa nici nu imi mai stapanesc reactiile .

- Eeeedward ! am inceput sa strig ca ultima nebuna.

- Va simtiti bine domnisoara ? ma intreba ingrijorata o asistenta mai tinerica , care isi facu „mirifica” aparitie la usa salonului .

- Nu ! Adumi-l aici pe Edward Cullen nenorocito ! Acum ! Exageream rau de tot, nu gluma , doar ca medicamentele astea vad ca nu tin nici cu nervii mei . La ce fata facu saraca cand iesi grabita afara mi se si facu mila de ea .

Insa nici nu apuca sa imi pare rau cu adevarat , cand aparu Edward , in toata splendoarea lui . Toti nervii mi s-au comprimat , eram perfect linistita , uitand chiar si de ce l-am chemat aici , chiar si de durerea ce o simtem in fiecare secunda peste tot .

Se putea observa cu usurinta urmele lacrimilor pe obrajii lui palizi si ochii rosii , cu un inceput de cercane sub ei . Se aseza pe scaunul de langa mine , luandu-mi mana bland intr-a lui , gest care m-a uimit profund , dar o clipa , am stans-o la randul meu. Aveam nevoie de asta si vroiam sa ii multumesc ca e aici cu mine . Nu stiu toata povestea , dar sunt sigura ca el m-a salvat .

Nu am vorbit prea mult , eram prea prinsi amandoi in ochii celuilalt , in timp ce el imi mangaia fin obrazul , eu ma topeam in atingerea lui .

Dar , la un moment dat a venit si inevitabilul si , simtindu-mi pleoapele grele , am cazut intr-un somn adanc.

*End Flashback*

Dupa ce am terminat de trecut in revista toata ziua precedenta , am constatat ca si acum , cand sunt perfect „lucida” ( daca se poate spune ca sunt vreodata asa ) , nu ma deranjeaza aceasta mica apropiere de Edward. In concluzie el m-a salvat , ii datoram mai mult decat un comun „Multumesc!” , fie el spun din toata inima sau nu. Indepartarea a fost o mare greseala , pe care , dupa cum se vede , o platesc scump , suport consecintele.

Mi-am aruncat ochii pe ceasul mare de pe perete , care arata ora 8 si jumatate . Oh , frate ! M-am afundat in perne imbufnata . Ce o sa fac aici ?

Stateam si mai uitam in tavan pierduta , cand aparu la usa asistenta de ieri , cu un pahar de apa si vreo 3 pastile dezgustatoare . Sper ca alea nu sunt pentru mine ...

- Oh , te-ai trezit deja draguta ? imi zambi frumos , neparand suparata pentru ziua de ieri . Well , whatever !

- Da. Am raspuns incet ,dupa care am oftat.

- Te doare ceva , te simti rau ? ma intreba pe un ton profesionist .

- Nu , sunt bine doar ca ma plictisesc de moarte . Am recunoscut infranta .

Chicoti scurt si parasi salonul , doar pentru a se intoarce cateva secunde mai tarziu cu un caiet ponosit si un pix. M-am uitat incurcata la ea , asteptand o explicatie .

- Pai e un caieti si un pix ...
- Nu , serios ? Crede-ma ca mi-am dat seama. Am spus ironic , dandu-mi seama ca femeia asta e umpic cam , stiti voi , proasta ?!

- Daca te plictisesti , scrie ceva , ca un fel de jurnal . De abia termina propozitia si iesi furtunos afara .

Am luat caietul , l-am deschis stangace si am strans pixul intre degete , atingand usor foaia imaculata , o idee ingalbenita .

Draga jurnalule,

Ce ironie nu-i asa ? Nici macar nu esti un jurnal adevarat , iar eu iti mai spun si “draga”. Nu prea stiu cum se face asta si nici ce ar trebui sa scriu sau mai degraba sa aberez , dar macar imi ocupa timpul ... Mi s-a spun sa scriu ce vreau , orice , dar eu nu vreau sa scriu , vreau sa vorbesc.
Niciodata nu mi-au placut jurnalele , cateva foi care contin intrega ta existenta , tot ce e mai intim si important . Si daca citeste altcineva ... Am avut nu o data initiativa de a incepe unul , dar am sfarsit prin a rupe in mii de bucati fiecare pagina , nelasand sa se vada clar nici o litera .

Nu am auzit usa deschizandu-se , dar am fost intrerupta ...

- Neata ! ma saluta o voce cunoscuta , melodioasa , dar intr-un fel diferita .

Mi-am ridicat ochii de pe scrisul meu imprastiat , pregatita sa il intampin , dar la vederea chipului sau m-am blocat . Era diferit , parea extenuat , avea niste cearcane de un mov inchis si ochi rosii si umflati , dar nu ca si atunci cand plangi . Nu mai imprastia acea lumina unica , radianta care te incalzea fara sa iti dai seama .

- Hei , esti bine ? am intrebat vizibil ingrijorata.

- Um , da , sigur . De ce nu as fi ? imi raspunse fortat , incerand sa para ca nu are nimic.

Nu am dat nici cel mai mic semn ca l-as crede asa ca a continuat .

- Am avut o noapte grea , un vis continuu , ciudat si obositor.Recunoscu intr-un final , asezandu-se pe scaunul de langa mine si punandu-si capul pe pat , nemaincercand sa ascunda ceea ce era evident.

L-am lasat in pace , sa mediteze daca are nevoie , dar la un moment dat respiratia i-a devenit regulata , semn ca a adormit. In somn , s-a intors in asa fel incat ii puteam vedea fata , nu cred ca era o pozitie prea placuta dar fie , nu il puteam deranja . Era atat de scump cand dormea (si nu numai) . Ups , doar nu am gandit eu asta . Am rosit putin , simtindu-mi fata mai calda decat de obicei si am realizat ca nu mai patisem asta de mult , imi lipsise senzatia placuta si in acelasi timp jenanta de roseata.

Incepu sa se agite putin si credeam ca are din nou un cosmar , dar nu ma lasa inima sa il trezesc . M-am intors catre el , intr-o parte si , cu o mana tremuranda i-am atins parul. Era atat de matasos si bogat , placut la atingere. Se relaxa o clipa , fapt care m-a incurajat sa continui. Am coborat mai jos , astfel incat eram aproape la acelasi nivel cu el . M-am facut comoda in timp ce mana mea se juca printre firele rebele de bronz , indreptate in toate directiile. Expresia usor incruntata fu repede luata de un zambet larg , fapt care m-a facut sa ii copiez expresia , sa zambesc la randul meu ...

-------

Intr-un final aici e si cap 8 :D . Sper din tot sufletul sa nu se mai repete povestea si sa pot posta imediat ce ajung acasa de la bunici , fara alte complicatii. Lucrand aproape o saptamana la un singur capitol , voi incerca sa le fac cat mai lungi ;) .
Si , ca sa ma revansez putin , am o mica surpriza ;)).

Preview din capitolul urmator :
Intrebarea m-a lasat fara cuvinte , trezindu-mi amintiri adanc infipte in suflet si ma uitam in sus indurerata , lacrimile deja adunandu-se in colturile ochilor.
- Eu nu ... am ... familie . Am rostit cu o greutate inimaginabila , tinandu-mi emotiile si lacrimile sub control doar aparent .
Amandoi isi concentrara toata atentia asupra mea , doar ca pe cand ochii celui caruia i-am raspuns ma priveau cu mila , Edward era total surprins , parca si vedeam beculetul aprins deasupra capului sau in timp ce procesa cuvintele mele .

Mda , cam asta e ... nu cred ca e prea clar , but you have to wait a little bit ;;) . Off, si , dupa cum vedeti nu am gasit nici o imagine potrivita pentru inceput , partea cu visul , daca gasiti ceva trimiteti-mi pe issabbeellaa@yahoo.com. Continuati sa comentati , astept parerile voastre ( verific blogul in fiecare zi de pe telefon >:) ). Kisses !!! :*:*>:D<>:D<