Cap 4 - Peace is a way too

~Bpov~

Doua zile cat o eternitate in universul meu verde , complet singura , fara nicio alta aparitie subita. E atat de bine... , ma relaxam in gandul meu inspirand adanc aerul proaspat din natura.
Stateam cu capul pe genunchi , ghemuita pe pamantul moale ca de obicei . Era pozitia in care ma simteam cel mai bine , cel mai in siguranta si cea mai stapana pe mine. Stateam pur si simplu privind in departare , printre trunchiurile subtiri a doi copaci. Nu era unul dintre momentele in care imi venea sa imi smulg inima din piept ,doar pentru a inceta sa ma raneasca , nu , era unul din momentele de liniste si pace in care pur si simplu ... meditam.E atat de relaxant cand nu plangi ... imi trecu prin minte un gand ratacit si am oftat profund.
Nu am auzit pasi sau vreun zgomot aparte , insa am simtit cum cineva s-a asezat langa mine , la nici un metru. Si uite asa s-a dus si singuratatea mea ... gandeam eu ironic , banuind deja cine ar putea fi.Pentru o fractiune de secunda mi-am indreptat ochii in stanga pentru a ma asigura ca este cine cred eu.Si aveam dreptate ,langa mine statea ... off! nici macar nu stiu cum il cheama , m-am bosumflat eu.Am stat asa vreo 5 minute , pana cand cineva s-a decis sa ma trezeasca la realitate incercand sa inceapa o conversatie.

-Sti , nu ar trebui sa stai la ora asta ,aici,singura...
Dupa aproximativ 2 minute in care nu i-am raspuns , am decis ca nu o sa scap de el atat de usor si oricum este un prilej bun sa imi dezmortesc gura care de cateva ore bune nu a mai rostit nici o soapta.
- Nu crezi ca un sfat mai bun ar fi sa nu vorbesc cu strainii ?
A pufnit scurt si un zambet micut i-a aparut in coltul gurii ,dupa care a continuat :
- Da , si asta , dar in cazul de fata nu vad nici un strain . Si se uita teatral in jur ,eu incepand sa ii dau atentie , fixandu-l cu privirea de data aceasta.
- Mai cauta ... si i-am tras jucaus cu ochiul . Incepea sa imi placa jocul acesta , nu vedeam nimic rau in asta , in afara faptului ca el chiar era un strain ...
- Eu ... aaa ... sunt Edward. Se balbai putin , intinzandu-mi formal si in acelasi timp stangaci mana. Nu i-am luat-o ci doar am soptit scurt :
- Bella.
- Cred ca asta este prima data cand nu te vad plangand , remarca el mai mult pentru sine , ca si cand ar fi facut descoperirea anului.
Mi-am intors privirea catre copaci si m-am trezit zicand :
- De ce ma urmaresti?
- Nu o fac ! Doar ca aici obisnuiam sa imi petrec timpul ...si lasa fraza in aer , parca evitand sa continue.
- Obisnuiai ? nu mi-a scapat faptul ca a vorbit la trecut ... hmmm !ciudat !
- Putem sa nu vorbim despre asta , nu acum cel putin.
- Sigur ... am raspuns cu o mica ezitare in glas .
Pentru cateva secunde bune s-a instalat o liniste fireasca , nu stanjenitoare ca in majoritatea cazurilor.
- De ce vi aici ? rupse din nou tacerea.
- Pur si simplu imi place... am raspuns eu visatoare , cu o nota de mandrie in glas .
- Stiu ce vrei sa spui ! spuse hotarat , admirand imprejurimile ,parca deconectat pentru o vreme .
Paru pentru cateva momente ca se gandeste la ceva, dupa care ma privi o clipa in ochi pentru ca apoi sa isi lase privirea in jos , vorbind cu o voce scazuta :
- Nu demult m-am mutat impreuna cu sora mea aici.Mai degraba ne-am intors,sti , aici am copilarit.
-Ai o sora ? am intrebat ,curiozitatea si uimirea citindumi-se usor din voce.
-Da... mi-a raspuns pe un ton slab , de abia auzit , de parca as fi atins un punct sensibil.Ups!
- E ceva in neregula cu asta ? Undeva in adancul mintii stiam ca poate era mai bine sa nu continui dar curiozitatea ma rodea pe dinauntru.
Dupa un moment de tacere am primit si raspunsul mult asteptat :
-Intr-un fel ... ea ... ea ...nu mai... este teoretic printre noi ...adica , ce vreau sa spun este ca ... nu mai este din punct de vedere psihic printre noi , acum 2 ani s-a inchis in ea si de atunci ... nici un semn cum ca s-ar intoarce. De aceea am plecat ... pentru a ... pentru a ... incerca sa o ajut. Deja vorbea printre suspine , inecandu-se in propriile lacrimi , se vedea ca isi iubeste mult sora , e un om bun pana la urma.
Acum plangea in hohote, intorcandu-mi spatele. Daca stia ca il va afecta atat de mult de ce a tinut sa imi zica , mai ales ca nici nu am intrebat? Oare la asta se gandea in momentul in care parea ca duce o lupta interioara? Acum ar trebui sa ii zic si eu povestea mea ? Nu , nu , nu pot face asta. Poate ca nu e atat de rau cum il credeam insa nu pot face fata la asa ceva , nu sunt pregatita.
Am hotarat sa imi indes toate gandurile intr-un coltisor comod unde voi putea face curatenie mai tarziu.Cu o mana tremuranda , m-am intins spre el si i-am atins sfios umarul , la fel cum a facut si el cu mine.A tresarit aproape de neobservat , dar am simtit tremurul scurt ce i-a strabatut corpul la atingerea mea.
- Imi pare ... rrr...rau ! nu observasem pana acum ca plangeam si eu , cateva lacrimi inundandu-mi chipul.
La auzul vocii mele s-a intors , cu o expresie uimita pe chip . Stiu ca era stupid sa plang din atat , dar chiar imi parea rau pentru el si mai ales pentru sora lui . Saracuta ... Nu l-am lasat sa vorbeasca continuand eu :
- Cum o cheama?
- Alice ! la pronuntarea numelui sau o licarire aprinsa i-a strafulgerat ochii , nota de mandrie fiind evidenta.
- Nu se poate face nimic ?
- Nimeni nu mi-a dat un raspuns cert, pentru ca nu isi explica nici macar cauza .Oricum , sunt hotarat sa ma reapuc de studii si sa ma angajez ca voluntar la spital. As face orice doar sa ii mai aud odata rasul de clopotei.
Era atata hotarare in vorbele lui , atata ambitie si dorinta de reusita.
- Sunt sigura ca vei reusi ! I-am spus consolator , dar totusi cu o farama de certitudine.
- Sper ... Ofta el lung dupa care se ridica in picoare.
M-am ridicat si eu dupa el ,dar pierzandu-mi echilibrul si asa subred,vedeam pamantul tot mai aproape. Inainte ca trupul fraged sa mi se franga de pamantul tare la impact , doua maini ferme m-au prins . O mana era infasurata in jurul taliei mele , iar cealalta incolacita in jurul incheieturii mainii stangi . Nu stiu cum m-a intors si ridicat , dar m-am trezit lipita de pieptul lui fierbinte , cu ambele maini in jurul gatului sau pentru a ma tine in picioare. Fara a constientiza ce tocmai s-a intamplat am ramas cateva clipe in aceasi pozitie fiind prinsa in ochii lui atat de profunzi , care ii sustineau pe ai mei , atat de adanci incat parca patrundeau si in mintea mea.Erau atat de verzi si mari , aratand un trecut involburat. Revenindu-mi ratiunea, m-am despins dintr-o data putin cam brutal , indepartandu-ma cativa pasi si cu o voce slaba am ristit un soptit:
- Multumesc !
- Am vrut doar sa ajut , imi pare ...
- Stiu ! Eram constienta ca intentia lui a fost una cat se poate de buna , dar nu am mai avut un contact atat de apoape cu cineva de atat de multa vreme incat m-a coplesit .M-am intors cu un zambet fals .
- Multumesc , sincer ! chiar daca a facut-o doar din reflex ii sunt recunoscatoare , altcineva m-ar fi lasat sa cad , poate chiar m-ar fi impins.
- A fost un nimic , spuse el putin incurcat .
- Ba nu , nu a fost ! dar am soptit in asa fel incat el sa nu poata auzi.
- Crezi ca o sa ne mai vedem pe aici ? intreba parca cu un stop de speranta , dar care il ascundea extrem de bine , deci nu imi puteam da seama sigur.
- Poate ...
Dadu sa plece , dar se intoarse brusc inapoi.
- Hei nu ai vrea sa ...
--------
>:) , v-am lasat putin in aer la sfarsit nu ?:)) , urmatorul cam in 2-3 zile . Sper ca lucrurile nu evolueaza prea repede ... Si daca cititi va rog comentati , am mare nevoie de parerea voastra. Kisses, Dyana ! :*:*>:D<>:D<