Cap 2 - Something unexpected

Pastrandu-mi ochii inchisi inca o secunda,un minut ,o ora ,sincer nu stiu, un fosnet si apoi o bufnitura asurzitoare s-a auzit din spatele meu.
Sar parca arsa din lucul unde eram si ma intorc parca cu teama spre sursa zgomotului.Era un ... om !?Un baiat cam de varsta mea cred,dar ce sa caute la ora asta in padure si mai ales singur ?! Doar nu e somnambul sau poate ceva satanist !Cel putin asa sper.Era intins pe jos pe burta ,sigur cazuse.Deodata o pereche de smaralde varzi ma priveau intens ,parca cu manie.
- Ce cauti TU aici?
- Aaaa...sss...stau?! m-am balbait eu cumva pe un ton care adauga “Nu e evident?”.
- Uite ,defapt nici nu imi pasa .Sa stabilim inca de pe acum,nu stiu cum ai ajuns tu aici dar acesta este locul meu, sa iti fie clar ! Si te vreau departe de el oricine ai fi ! mi s-a adresat direct in timp ce se aduna de pe jos.De parca starea mea emotionala nu era si asa in momentul de fata destul de complicata trebuia sa vina si domnul “Asta e locul meu asa ca dispari!” ca sa mai adauge si o doza buna de nervi .
- Unu la mana nu sunt oricine ,sunt Bella, desi stiu ca nu iti pasa...
Dar am fost brusc intrerupta din inceputul meu de cearta.
- Asa e,chiar nu-mi pasa !
Eram pregatita sa raspund rapid inapoi cu o replica acida insa am simtit brusc o lacrima in coltul ochiului si o durere sufoanta in piept . Pe cand sa imi dau seama am realizat ca fug.Si da ,plangeam ,plangeam pentru ca toti sunt la fel , reci ,fara sa le pese de ce zic sau cum ii va afecta pe cei din jur.
M-am oprit atunci cand m-am simtit intinsa pe pamant cu fata in jos si cu piciorul incolacit in jurul unei radacini de copac. M-am strans ghem ,sprijinindu-ma de tulpina sa . Am tresarit puternic atunci cand o mana calda isi facu aparitia ca o fantasma pe umarul meu. Mi-am ridicat fata brazadata inca de aceleasi lacrimi nelipsite ca sa vad din nou fata aceea, inca nestearsa din mintea mea obosita.
Ce era diferit, expresia , nu mai parea atat de indiferent si intepat , ar putea fi altceva acum, regret poate ?! Se aseza incet , fara zgomot, langa mine , isi pleca capul evitandu-mi privirea si sopti incet :
- Imi ... imi pare ...rau ! se balbai putin, se vedea ca nu e obisnuit cu situatii de acest fel.
Mi-am sters incet lacrimile si am dat sa plec cand o mana ferma dar totusi blanda ma trase timid inapoi.M-am intors luata prin surprindere , intalnindu-ma din nou cu oceanele acelea nesfarsite , off ! daca as putea sa inteleg ce vor sa exprime , ma framantam eu mental.
- Ce mai e acum ? Adica ma trezesc cu tine in mijlocul padurii , te porti ca un badaran si imi ceri sa iti eliberez “locul” care nici macar nu e al tau , ma urmaresti apoi si iti ceri scuze , iar acum nu ma lasi sa plec . Suferi de dereglari emotionare cumva? mi-am dat in acelasi timp ochii peste cap , asezandu-ma inapoi cu un gest enervat.
- Nu crezi ca o explicatie ar ajuta ?intreba cu o urma de speranta in glas.
- Nu ma intereseaza ! am spus rece. Asa m-a invatat viata sa fiu pentru ca nimeni, absolut nimeni nu merita mila ta , pana la urma tot tu vei regreta.
- Dar...
Iar de data asta am plecat fara nici o jena sau ezitare , lasandu-l sa “explice” in continuare in liniste .
Am ajuns acasa cu frigul strabatandu-ma pana in maduva oaselor.Dupa un dus fierbinte si vreo trei ore de somn ,cat mi-au mai ramas am plecat mohorata si fara nici un chef catre ... scoala.Asa e cand iti petreci noptile prin padure meditand sau ,dupa noaptea de aseara intalnindu-te cu ciudati (la fel ca si mine dar nu am de gand sa recunosc asta ).
Ma indreptam cu pasi marunti si inceti ,cu capul plecat, catre neschimbata scoala , cu ciudatul sentiment ca ma urmareste cineva.Din instinct , mi-am intors brusc capul in spate dar am simtit doar vantul biciuindu-mi obrazul si asa rece si palid.
Convingandu-ma singura ca imaginatia o ia razna, m-am intors cu un oftat prelungit si , de data aceasta , cu niste pasi apasati si desi mi-am continuat drumul.
Eram cam pe la jumatatea drumui, cand un trosnet se auzi dinspre padure ca si cum niste crengi au fost rupte sau ... calcate.Poate eram eu nebuna , dar asta sigur nu mi s-a parut. Un sentiment ciudat mi-a inundat tot corpul , cred ca se numeste frica.Raman inmarmurita cu un picior pe jumatate in aer , tinandu-mi respiratia si cu pleoapele stranse puternic asteptand sa actioneze oricine era acolo .Un animal nu putea fi , doar daca vreun arici tafnos s-a hotarat sa imi joace farse , ceea ce nu prea cred asa ca varianta aceasta iese de pe lista.
Cred ca am ramas inca vreo 5 secunde in aceasi pozitie , imaginandu-mi miile din moduri in care imi puteam gasi sfarsitul.Neauzind si nesimtind nimic am departat incet pleopele , inspectand intr-o liniste completa imprejurimile ... nimic. Am inceput sa ma rotesc rapid din stanga in dreapta si inapoi ,nevenindu-mi sa cred ca nu se afla nimic in raza mea vizuala.Imposibil ! imi repetam in nestire cu ochii bulbucati de mirare .
Inca neclipind si respirand sacadat m-am asezat jos , pe bordura drumului, cu mintea plina de un alb cetos din cauza socului. Nici nu stiu care soc a fost mai mare , acela ca presimtirea mea a fost adevarata sau acela ca atunci cand am deschis ochii nu mai era nimeni.
Ma ridic brusc , hotarata sa ma gandesc la asta mai tarziu si incep sa fug spre scoala . In fond , viata trebuie sa isi urmeze cursul firesc indiferent de obstacole sau surprise.
Ajung gafaind in vestiarul fetelor si incep sa ma schimb in fuga . Poate fi ceva mai oribil decat prima ora sport? Defapt da ,poate fi mult mai rau .
Alerg repede in rand , aranjandu-ma printre celelalte fete exact cand profesorul ne facu “placerea” sa apara.Inainte sa imi trag sufletul , un fluier asurzitor imi amorti urechile.
- Clasa , cinci ture de teren ! Miscarea ! si mai fluiera odata.
Dar,pe cand sa incep si eu sa fug , fata din spatele meu imi puse piedica intentionat, si m-am “imprastiat” in mijlocul terenului , oprindu-i pe toti din alergat.
- Scuze ! imi spuse cu o voce pitigaiata , atat de tare incat sa o auda profesorul si cu un zambet diavolesc pe fata imi intinse mana sa ma ajute.Cu o mica ezitare i-am strans mana intr-a mea si pe cand sa ajung din nou pe picioarele mele mi-a dat drumul. A urmat o explozie de rasete si disparitia mea in fuga din campul lor vizual.
Dar nu aveam unde sa merg ,acum ca indragita mea padure este bantuita de cine stie cine.Acasa nu mai e de mult locul unde gasesti protectie si dragoste , ci nesiguranta si frica.
Asa ca am fost nevoita sa imi iau inima in dinti , o gura sanatoasa de aer si m-am avantat in eternul meu sanctuar . Multimea interminabila de copaci , iarba si frunzele asternute in secret pe jos , pamantul rece si moale , toate incepeau sa ma atraga in lumea lor , uitand de pericolul ce se poate ivi la orice pas. Intr-o oarecare masura asta pot numi eu acasa ,pentru ca aici ma simt eu , sau macar... ce a mai ramas din mine.
M-am ghemuit langa un copac incepand sa ma descarc ,insa un sentiment de deja-vous ma incerca din rasputeri.Asa m-am trezit in picioare cand o mana mi-a atins bland umarul stang la fel ca aseara.
- Imi pare rau, nu am vrut sa te speriu .Mi-a soptit fiecare cuvant clar ,raspicat si in acelasi timp incet o voce care inca nu imi pieri din minte.
-Ia ... ia... iarasi ...t ...tu?am reusit eu sa rostesc printre suspinele profunde ce imi zguduiau trupul neincetat.Nu aveam acum putere pentru aroganta si nepasare , eram prinsa cu garda jos si nu mai puteam da inapoi.De fugit nu puteam , picioarele mele de abia reuseau sa imi mentina greutatea pe loc si asa tremurand din toate incheieturile.
- Nu credeam ca te-am speriat atat de tare.Si eu care am venit doar ca sa ma revansez...sti ...pentru ieri. Si imi zambi angelic. Ce prostut! Crede ca din cauza ca m-a speriat el sunt in halul acesta.
Nu aveam chef de nici o cearta sau contraziceri , de nimeni si de nimic ,vroiam doar sa fiu singura si sa pot da afara amarul din mine.
- Lasa-ma singura ! Lasa-ma in pace ! Nu stiu ce mai vrei de la mine si nici nu imi pasa ! Am inceput sa urlu din toate puterile desi ,pana la urma el nu avea nici o vina , vroia doar sa ...ajute?!Dar pur si simplu acum nu imi pasa , voi avea timp sa ma gandesc la asta mai tarziu.
- Bine ! Deocamdata ... Ma preveni pe un ton cat se poate de serios.
Cand m-am intors sa ii multumesc, chiar daca nu aveam de ce , nu se mai afla acolo.
Am ramas in picioare de aceasta data , meditand la ziua de azi , una nu tocmai de trecut cu vederea. Insa sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de un somn adanc si fara vise , nicioadata nu am mai adormit in padure.
M-am trezit ametita , cu dureri pe fiecare particica a corpului meu fragil si fara a apuca sa mai constientizez nimic, ma aflam in patul meu moale de “acasa”. Instinctiv ,pasii m-au indrumat catre casa , subconstientul controland totul , nelasand partea constienta sau in cazul meu inconstienta sa protesteze.

----------
Pana la urma am cuplat cap.2 cu cap.3 pentru ca nu avea nici un rost sa le las separate ,erau prea scurte si se legau bine deci.... aici cap.2 sa zicem complet :))... sper sa va placa si va rog commentati , am nevoie de parearea voastra ... kisses ,Dyana ! :*:*>D:<>:D<